Toate proiectele din Galicea, vor deveni realitate, în curând!

1 octombrie, 2011 Fara comentarii

În anul 2010, la Administraţia Fondului pentru Mediu, s-a depus proiectul „Alimentare cu apă şi canalizare pentru satele Galicea, Ostroveni şi Teiu prin programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare”. Valoarea totală a acestui proiect este de 8.708.976 lei noi, adică puţin peste 87 de miliarde de lei vechi, dintre care, detaliat, astfel: cheltuieli eligibile 6.531.732 lei, iar 2.177.244 cheltuieli neeligibile reprezentând contribuţie proprie. În urma selecţiei, comuna Galicea a primit punctajul de 95 de puncte, fiind astfel pe locul 25, pe ţară, şi pe locul I, pe judeţul Vâlcea, dintre cele 248 de proiecte aprobate cu acest prilej. „Se aşteaptă, în scurt timp, semnarea contractului de finanţare, după care va urma declanşarea procedurilor conform Ordonanţei de Guvern cu numărul 34, în vederea atribuirii contractului de achiziţie a lucrărilor, obţinerea avizelor necesare pentru autorizaţia de construire, în aşa fel ca, în al doilea trimestru din anul 2012, când vremea ne va permite acest lucru, să putem demara şi lucrările de execuţie. Acest proiect cuprinde prima etapă a lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare, urmând ca, la terminarea lucrărilor, să se facă extinderi şi pentru celelalte sate ale comunei noastre, unde studiile de fezabilitate, în acest sens, sunt deja realizate.”, ne-a declarat viceprimarul comunei Galicea, Florea UDREA (foto dreapta).

Alin BARBU,

e-mail: alyn_propress@yahoo.com

web site: www.publipro.ro

blog: alynbarbu.wordpress.com

telefon mobil:0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , Viata Galicenilor

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)