Schimbări majore în lotul echipei de fotbal Topologul din Galicea
1 septembrie, 2011
Aş
a, după cum majoritatea celor care iubesc sportul galicean, ştiu că echipa de fotbal „Topologul Galicea” a început noul campionat – ediţia 2011-2012. Faţă de lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut, un sezon reuşit atât prin clasarea pe podium în una dintre cele mai grele serii ale fotbalului judeţean, cât şi prin prezenţa în sferturile de finală ale Cupei României, s-au produs unele modificări. Prin reînfiinţarea echipei Viitorul Olanu o parte dintre jucătorii din Olanu, care activau la noi au plecat, astfel că am fost nevoiţi să complectăm găurile rămase prin aducerea altor jucători, cu o valoare cel puţin egală in raport cu cei care au părăsit lotul în această vară… Obiectivul din acest sezon este clasarea pe podium şi , dacă este posibilă promovarea, rămâne de văzut cât de repede se vor integra cei noi aduşi la echipă, precum şi valoarea celorlalte echipe care sunt în serie cu noi. Sper ca jucătorii noştrii să dea dovadă de mai multă disciplină, precum şi de mai multă seriozitate, ei să înţeleagă că atunci, când au de jucat meciuri, să-şi petreacă mai puţin timp, prin baruri şi discoteci pentru a putea da totul atunci când sunt pe teren.Consider că nucleul de jucători , care joacă împreună de ani de zile şi mă refer la: Dumbravă, Păun Mădălin, Toni Marian, Ciprian Cruceru, Saru Gabriel, Bogdan Ilinescu, Bebe Ilinescu, Boştină Gabriel, Petrică Lucian, sunt fotbaliştii valoroşi care ne vor aduce şi în acest sezon competiţional multe bucurii prin jocul pe care îl vor presta. Aşteptăm în continuare şi alţi jucători talentaţi din Galicea care vor să joace, nu există nici un post ocupat dinainte, iar cei care vor da dovadă de seriozitate, atât în teren cât şi în afara lui, vor face parte din primul unsprezece. Antrenorul echipei, Iustin Croitoru, este un bun profesionist, el ştie foarte bine să stabilească echipa de start în funcţie de meciul care se joacă şi de forma jucătorilor, în nici un caz nu există la Topologul Galicea alte criterii subiective de stabilire al celor care vor juca sai îi vor înlocui pe parcursul meciurilor.
• Florea UDREA,
viceprimarul comunei Galicea
Cuvinte cheie: 100, 100% scandal, ;primaria orlesti, administratie, alin, alin barbu, Alyn, Alyn Barbu, amarastene, amarasti, amrasteni, antares, anunturi, avocati, babeni, barbu, Bibi, Bibi Catanoiu, Blejan, Bleotu, briceag, Bucharest, catanoiu, Cilea, cirstina, coca, comuna amarasti, comuna creteni, comuna Diculesti, comuna dobroteasa, comuna Fartatesti, comuna GALICEA, comuna glavile, comuna gusoieni, comuna ionesti, comuna Lalosu, comuna maciuca, comuna mihaesti, comuna mitrofani, comuna Orlesti, comuna pesceana, comuna prundeni, COMUNA SCUNDU, comuna Susani, comuna sutesti, comuna Valea Mare, comuna voicesti, comuna Vulturesti, comuna zatreni, concioiu, constantin, Constantin Briceag, constantin Cirstina, constantin draghici, Constantin Neagoie, Craciunescu, Creteni, Cristi, CRISTIAN, cultura, cultura romaneasca, cultura valceana, curva, curve, Diculesti, dobroteasa, DOCTOR, dragasani, dumitru, dumitru blejan, expres, expres tv, extrem, extreme, Fartatesti, filmari video, florea, florea udrea, florian, florian vatafu, florin, florin vatafu, folea, gabori, gALICEA, galicei, gheorghe, gheorghe folea, glavile, goie, gusoieni, horia, invatamant, ion, ion catanoiu, Ion Cilea, Ion Craciunescu, ion nafliu, Ion Spârleanu, Ion Stanescu, Ion Voicescu, Ionesti, judecatori, Lalosu, laurentiu, laurentiu coca, maciuca, magistrati, manager, mascati, mass-media, matdan, media, mica publicitate, mihaescu, mihaesti, militie, muie, nafliu, nea goie, neagoie, nicolae, Nicolae Concioiu, olt, orasul babeni, orlesti, parchet, parchetul valcea, partid, patron, pc, pd, PD-L, pesceana, pnl, politica, politie, presa, presa de scandal, presedinte, press, primar, primaria amarasti, primaria creteni, primaria Diculesti, primaria dobroteasa, primaria fartatesti, primaria galicea, primaria glavile, primaria gusoieni, primaria ionesti, primaria Lalosu, primaria maciuca, primaria mihaesti, primaria Mitrofani, primaria pesceana, primaria prundeni, primaria scundu, Primaria Susani, primaria sutesti, primaria valea mare, primaria voicesti, primaria Vulturesti, primaria zatreni, prm, pro, pro expres, pro expres cultural, pro expres de dragasani, pro expres tv, pro expres tv de dragasani, pro extrem, pro extrem – 100% scandal, pro tv, procuratura dragasani, procuratura valcea, procurori, prostituata, prostituate, prundeni, PSD, publicitate, pula, repere, repere amarastene, REVISTA, revista de scandal, revista repere amarastene, revista Viata Galicei, reviste, reviste de scandal, reviste romanesti, reviste valcene, Romania, sanatate, scandal, Scundu, sparleanu, stanescu, supliment cultural, suplimnetul pro expres cultural, Susani, Sutesti, tarfa, tarfe, titi, titi blejan, transport, tv, udrea, ue, USL, valcea, valea mare, valeriu, valeriu mihaescu, vasile, Vasile Bleotu, vatafu, viata, viata galicei, Voicescu, Voicesti, Vulturesti, zatreni, ziar de scandal, ziar dragasani, ziar romania, ziar valcea, ziare, ziare de scandal, ziare dragasani, ziare romania, ziare valceaViata Galicenilor