Grădiniţa Happy Kids din Râmnicu Vâlcea, ilegală!

10 mai, 2011 Fara comentarii

O bucureşteancă pe nume Ana Ristea ar trebui să le fi deschis deja ochii larg autorităţilor din municipiul reşedinţă de judeţ şi nu numai. Femeia a sesizat cel mai înalt for al învăţământului românesc cu privire la o serie de nereguli constatate în cadrul acestei grădiniţe râmnicene. Publicăm, în continuare, integral, scrisoarea femeii către Agenţia Română de Asigurare a Calităţi în Învăţământul Preuniversitar:

“Catre,

AGENTIA ROMANA  DE ASIGURARE A CALITATII IN INVATAMANTUL PREUNIVERSITAR,

INSPECTORATUL SCOLAR AL JUD. VALCEA,

AUTORITATEA DE SANATATE PUBLICA VALCEA,

OFICIUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR VALCEA,

DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VALCEA,

CONSILIUL JUDETEAN VALCEA,

PREFECTUL JUD. VALCEA,

PRIMARUL MUN. RAMNICU VALCEA

 

 

Subsemnata ANA RISTEA, cu domiciliul în Bucureşti, sector 3, str. Pictor Ion Tuculescu nr. 19, bloc 37C, etaj 7, ap. 63, legitimata cu C.I. seria RX nr. 306906, CNP 2700722470077, tel. 0721794636, în calitate de părinte al minorei RISTEA MARIA YVETTE, născuta la data de 19 august 2004, inscrisa la cursurile Gradinitei HAPPY KIDS din Ramnicu Valcea, Prin mandatarul meu, domnul BOGDAN DRAGHICI, presedintele Aliantei Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A., cu sediul in Bucuresti, str. Istriei nr. 30, bloc 41, sc. 1, etaj 5, ap. 32, sector 3, tel. 0744.148.965, 0723.568.280, asociatiatata@gmail.com, www.t-a-t-a.ro , Va solicit informatii cu privire la autorizarea, acreditarea si evaluarea Gradinitei “HAPPY KIDS KINDERGARTEN”, condusa de director Popescu Laura si patronata de Fundatia “ALMA MATER” (presedinte Popescu Radu Bogdan Calin), cu sediul in jud. Valcea, mun. Ramnicu Valcea,  str. Stirbei Voda nr. 107, tel. 0745457615, 0745651050, office@happykidsvalcea.ro, www.happykidsvalcea.ro .

Fiica mea, minora MARIA YVETTE RISTEA, a fost inscrisa de familia paterna la aceasta gradinita din luna aprilie 2010. Toate eforturile mele de a obtine informatii despre copila mea de la conducerea gradinitei si de a-mi vedea copilul s-au lovit de refuzul categoric al sotilor Popescu, care au invocat faptul ca s-au obligat prin contractul incheiat de gradinita/fundatie cu tatal fetitei SA NU-MI FURNIZEZE DATE PRIVIND PROPRIUL MEU COPIL SI SA NU-MI PERMITA CONTACTAREA FIICEI MELE. Mentionez ca de la gradinita sus-numita nu am primit raspunsuri la o serie de intrebari legitime, conducerea unitatii de invatamant refuzand categoric sa furnizeze informatii cu privire la autorizatiile detinute, la starea de sanatate a fiicei mele, la situatia prescolara a fetitei, la manifestarile dedicate parintilor etc. Patronatul gradinitei mi-a interzis luni la rand sa vizitez gradinita, pentru a evalua conditiile oferite de aceasta institutie de invatamant prescolar.

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului stipulează următoarele:

“Art. 14 (1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament. (2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior. (3) Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Art. 15 (1) In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin:
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit; d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.”

Am ajuns sa comunic cu tatal copilului prin intermediul notificarilor trimise de subsemnata cu ajutorul executorului judecatoresc, anuntandu-i astfel domnului RISTEA STEFAN CRISTIAN din timp incercarile mele de a-mi vedea macar fiica, pentru ca acesta sa nu poata evita intalnirile mama-copil. Astfel, la data de 14 februarie 2011, Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati “Toma Ana-Maria si Toma Nina-Valentina” a trimis paratului notificarea cu nr. 115N/2011, cu urmatorul continut:

“Avand in vedere ca nu imi permiteti sa-mi vizitez fetita nici la domiciliul dvs. si nici la gradinita, desi am dat curs pretentiilor dvs. de a va instiinta in prealabil cu privire la venirea subsemnatei in scopul vizitarii minorei Maria Yvette, notificandu-va despre data stabilita pentru vizitare prin intermediul executorului judecatoresc, va rog insistent sa-mi respectati prezenta solicitare, care reprezinta si un drept recunoscut subsemnatei de catre lege si de catre instanta de judecata si sa aveti in vedere interesul major al minorei de a mentine legaturi personale cu ambii parinti, in conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004. Dincolo de orice problema pe care o aveti cu subsemnata, va rog sa tineti cont de faptul ca de 3 ani de zile incerc sa ma apropii de fetita, dar nu imi permiteti, acest fapt daunand grav dezvoltarii emotionale a fetitei.”

Familia paterna a fiicei mele nu mi-a permis niciodată sa-mi vizitez copilul la domiciliul tatalui sau in conditii optime sau sa-l iau periodic la domiciliul meu. MI-AM VAZUT COPILUL DOAR LA DOMICILIUL TATALUI SAU TIMP DE CCA 7 ORE IN DECURSUL ULTIMILOR TREI ANI, adica in perioada 2008-2011. Fiicei mele i s-a spus ca a fost nascuta de tatal ei dintr-o cocoasa gestanta. Prin felul în care tatal se poartă cu mine, induce copilului sentimentul că eu  reprezint un pericol, influenţând relaţia dintre noi. De exemplu, în rarele situaţii în care acesta îmi permite să-l văd pe copilul nostru, se manifesta deosebit de agresiv atat fizic cat si verbal, traumatizand deliberat copilul. Paratul nu mi-a permis niciodată sa-mi iau copilul la domiciliul meu, desi este deja la varsta scolarizarii, fiind un copil sociabil si inscris la gradinita. Avand in vedere fapul ca tatal fetitei refuza sa-mi comunice informatiile privind situatia scolara si starea de sanatate a fiicei mele, am solicitat in scris la data de 22 martie 2011 conducerii Gradinitei HAPPY KIDS urmatoarele informatii:

1.      O copie a dosarului fetitei mele aşa cum acesta apare in arhiva grădiniţei.

2.      Fişa personală a copilei mele, care conţine şi datele de identificare şi de contact ale parintilor săi, inclusiv adresa de domiciliu a prescolarului;

3.      O copie după pontajul prezenţei fiicei mele în grădiniţă pentru perioada in care a frecventat cursurile gradinitei (prezenta zilnica, motivele pentru care in diverse perioade aceasta a lipsit).

4.      Programul evenimentelor organizate de unitatea de învăţământ (şedinţe cu părinţii, serbări, excursii etc.) la care pot fi prezenţi şi părinţii copiilor.

5.      Contractul incheiat intre gradinita si parinte, in baza caruia a fost scolarizata eleva, pentru a verifica si daca li s-a impus sa nu-mi furnizeze informatii privind-o pe propria mea fiica;

6.      Regulamentele de functionare si de ordine interioara ale Gradinitei HAPPY KIDS si ale Fundatiei ALMA MATER;

7.      Numele si functiile angajatilor care se ocupa de fiica mea in cadrul gradinitei si concluziile acestora, reflectate in fise psihopedagogice, caracterizari etc.

8.      Actele medicale depuse de familia paterna in perioada in care s-a aflat copila mea in cadrul gradinitei.

9.      Inregistrari video de la evenimentele la care a participat fiica mea in cadrul gradinitei precum si fotografii efectuate, indicand si coordonatele persoanei care reprezinta comunitatea parintilor in relatia cu managerul gradinitei.

10.  Lista nominala a conducerii executive a Fundatiei ALMA MATER, care patroneaza activitatea gradinitei, mentionand telefonul la care poate fi contactat presedintele organizatiei.

Raspunsul primit de la sotii Popescu, patronii gradinitei, mi-a parvenit dupa cca o luna, invocandu-se faptul ca au un regim birocratic similar administratiei publice. Mai grav este insa ca mi-au raspuns in bataie de joc pe o coala de format A4, fara antet si fara stampila unitatii de invatamant, doar cu o semnatura indescifrabila, comunicandu-mi doar numele complete si telefoanele celor doi soti patroni, numele angajatilor, adresa de domiciliu a copilului meu, copia certificatului de nastere si un asa-zis REGULAMENT INTERN neasumat oficial, nefiind semnat si nepurtand stampila unitatii. Sotii Popescu mi-au declarat ca sunt unitate privata si ca atare au legi proprii si distincte fata de cadrul normativ in vigoare in Romania si care se aplica invatamantului preuniversitar. Cu alte cuvinte, patronii “HAPPY KIDS” si ai “ALMA MATER” se considera STAT IN STAT si se comporta ca atare. Nu mi s-a permis sa contactez personalul medical al unitatii de invatamant, Organizatia Parintilor, personalul unitatii. Permanent sunt obligata sa relationez doar cu sotii Popescu, fiind tinuta de acestia pe trotuarul din fata gradinitei si fiind tratata asemenea unui infractor notoriu. Va solicit sa interveniti pentru a obliga Gradinita “HAPPY KIDS KINDERGARTEN” sa respecte normele elementare si standardele impuse gradinitelor din Romania, sa respecte drepturile copilului meu si ale subsemnatei, in calitate de parinte al minorei. Va cer prin prezenta sa luati masurile care se impun conform legii impotriva Gradinitei “HAPPY KIDS” si a Fundatiei “ALMA MATER”, pentru a sanctiona gravele abuzuri ale acestora, care m-au tratat ca pe o mama decazuta din drepturile parentale, pusa sub interdictie si care reprezinta un pericol pentru copilul sau preaiubit. Mentionez ca toate anchetele sociale, toate caracterizarile facute subsemnatei de catre angajatorul sau in cei 20 de ani de cariera profesionala la TAROM si de catre administratia blocului in care locuiesc, toate concluziile autoritatilor pe care le-am sesizat pana in prezent subliniaza ca sunt un cetatean model, un parinte care-si adora copilul si care-i poate oferi fetitei conditii materiale si morale ideale. Va solicit sa-mi comunicati raspunsul si numarul de inregistrare al prezentei sesizari pe fax la 021.345.0123 sau pe e-mail la draghicib@gmail.com . Va anunt ca joi, 28 aprilie 2011, ma voi afla la Ramnicu Valcea deoarece am un proces la Judecatoria Valcea si ma voi deplasa din nou la Gradinita HAPPY KIDS. Va rog sa-mi oferiti sprijinul necesar cu ocazia respectiva pentru a nu mai fi victima abuzurilor fam. Popescu, patronii “HAPPY KIDS” si ai “ALMA MATER”.”, se arată în textul plângerii întocmite de bucureşteanca Ana Ristea.

• Alin BARBU,

alyn_propress@yahoo.com

www.publipro.ro

0729/507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , Repere Amarastene

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)