Viorel Radi şi Horia Horăscu au primit distincţii pentru „primari de şase stele”

6 martie, 2017 Fara comentarii

La sfârșitul lunii februarie a.c., timp de patru zile, nouă primari vâlceni au fost prezenţi la cea de-a XX-a ediţie jubiliară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România – „ACOR”, un adevărat Congres al primarilor de la sate. În cadrul celei de-a XX-a sesiuni ordinare a ACoR, cu caracter jubiliar, primarii care au avut până în prezent şase mandate în fruntea comunităţilor locale au primit trofeele pentru „primarii de şase stele”. Acestea au fost înmânate de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale. Conform statutului ACoR, numărul de

ion horia horascu si viorel radi, primari de sase stele, in 2017 _ 00stele se acordă în funcţie de numărul de mandate obţinut de fiecare primar. Din judeţul Vâlcea au fost premiaţi „veteranii” primari Horia Horăscu şi Viorel Radi, în semn de apreciere după o activitate de peste 25 de ani în fruntea administraţiei locale. De precizat că evenimentul a avut loc la Sala de Conferinţe I.I.C. Brătianu de la Palatul Parlamentului, în prezenţa unor importante personalităţi ale vieţii politice, economice şi administrative din România, printre care miniştrii Guvernului Grindeanu, cu participarea lui Calin Popescu Tăriceanu şi a lui Liviu Dragnea. De asemenea, au fost invitaţi şi personalităţi ale unor importante foruri similare din China, Republica Moldova sau Franţa. Pentru prima dată, cel mai tânăr primar aflat la primul mandat a primit Placheta şi Diploma de excelenţă „Primar Novice”. Pentru judeţul Vâlcea, aceasta a fost oferită lui Carmen Lixandru, primarul localităţii Suteşti. Din judeţul Vâlcea, au luat parte la eveniment primarii din comunele Slătioara, Pesceana, Vaideeni, Buneşti, Stroeşti, Păuşeşti-Măglaşi, Lungeşti, Suteşti şi Prundeni. La lucrările desfăşurate la Palatul Parlamentului, toţi cei 500 de primari participanţi au purtat şi eşarfa de primar, ca semn al aprecierii ediţiei jubiliare – 20 ani ai ACOR.

ProExpresDragasani

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)



Ziarele PubliPro


Pentru a citi un ziar dati click pe sigla lui...