Primarul Nedelcu invită consilierii locali să facă ei rost de investitori dacă stilul lui nu e pe placul lor…

2 septembrie, 2010 Fara comentarii

După ultimele dispute din cadrul Consiliului Local al municipiului Drăgăşani, edilul-şef al urbei vibnului, ing. Cristi Nedelcu (foto) le cere consilierilor locali care au respins încă din faşă proiectul său de concesionare a unui teren aparţinând domeniului public de pe strada Batca să se ocupe ei de aducerea unor asemenea investitori care să dorească să investească pe domeniul public – aducând astfel profit primăriei şi, implicit, bugetului local al celui de al doilea municipiu al Vâlcii – şi, de asemenea, să se ocupe şi de găsirea unor alte suprafeţe de teren aparţinând domeniului public pe care să le concesioneze devreme ce se opun concesionării suprafeţei cu pricina. “Un investitor a făcut o solicitare pentru concesionarea unei suprafeţe de 780 mp în spatele primăriei municipiului Drăgăşani (fosta piaţă). De asemenea, s-a solicitat şi concesionarea turnului de apă din piaţa municipiului pentru a realiza o construcţie pe două niveluri: spaţii de comercializare şi centru expoziţional. Investiţia se ridica la suma de 700 de mii de euro, conform actelor depuse la dosar. Consilierii, după cum se ştie deja foarte bine, nu au votat concesionarea, în ciuda faptului că astfel se aducea, lunar, la bugetul municipiului nostru 20 mil. lei vechi. Ideea este următoarea: s-au invocat diverse motive, printre care şi acela că în spatele acestei investiţii ar fi nu ştiu ce afacere ascunsă… Să creadă ce vor, dar acum, eu mă văd obligat ca să îi invit pe aceşti consilieri ca să facă ei treabă bună pentru comunitate, dacă pe mine nu mă lasă, deşi pentru asta m-au pus cetăţenii aici unde sunt acum. Să aducă ei, aşadar, până la sfârşitul acestui mandat, alţi investitori, de unde şi cum or ştii ei mai bine, investitori care, fără lucruri ascunse, să facă măcar o investiţie de această valoare pentru urbea noastră, însă să aibă în vedere şi faptul că tre­buie ca şi bugetul local să aibă de câştigat din aceasta, căci intenţia mea aceasta a fost!”, ne-a spus şeful executivului de la Drăgăşani, primarul social-democrat Cristi Nedelcu. Surse din primărie ne-au informat însă că patronii firmei SC APD PROPERTY INC SRL din Bucureşti intenţonează să-i dea în judecată pe consilierii de la Drăgăşani, nominal, pentru ceea ce au făcut şi pentru că le-au ştirbit imaginea numindu-i “firmă de apartament” sau “cioflingari”.

• Alin BARBU

alyn_propress@yahoo.com

www.publipro.ro

0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ProExpres Dragasani

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)