În sfârşit, se poate naşte şi în Maternitatea din Drăgăşani!

1 septembrie, 2010 1 comentariu

Suntem cât se poate de bucuroşi ca să îi anunţăm pe cei care îşi doresc să dea naştere unui bebeluş drăguţ că nu mai este nevoie ca să aleagă între o naştere la domiciliu şi una la oricare altă maternitate din această ţară numai la Drăgăşani nu, că acum şi aici operaţiunea de aducere pe lume a unui bebluş poate fi efectuată în cele mai bune condiţii. De fapt, am putea adăuga chiar că, în Maternitatea din municipiul Drăgăşani, se poate naşte chiar mai bine decât la Râmnic sau Slatina. Toate acestea sunt posibile la un timp foarte scurt după ce, la conducerea Sănătăţii Drăgăşenene a fost reinstalat cel mai cunoscut medic ginecolog din judeţul nostru, dr. Ion Florea (foto). Vă reamintim că revenirea acestuia la conducerea Spitalului Municipal din Drăgăşani s-a produs imediat ce această unitate medicală a fost preluată de către primăria Drăgăşani care, şi ea, la această oră, se bucură de o conducere social-democrată în persoana primarului Cristi Nedelcu. Acţiunea de reamenajare, modernizare şi mai ales cea de curăţenie în unităţile din subordinea spitalului municipal Drăgăşani au început, aşadar, cu maternitatea din urbea vinului, iar la ora actuală, sunt în plin proces de desfăşurare şi în cadrul Spitalului Municipal. Nu cu mult timp în urmă, în ziarul nostru, atrăgeam atenţia asupra faptului că până şi mesele pe care sunt consultate femeile, nu mai spuneam nimic despre gravide, erau pur şi simplu… infecte. Acum, după investiţiile serioase făcute sub comanda doctorului Florea, locul este de nerecunoscut. Iar ca să punem punctul pe “i” definitiv şi irevocabil, atragem atenţia asupra faptului că până când la conducerea Sănătăţii din cel de al doilea municipiu al judeţului Vâlcea nu a venit social-democratul Ion Florea, nimeni nu s-a îngrijit nici măcar de cea mai simplă lucrare posibilă, anume aceea de a da cu un strat proaspăt de vopsea verde pe gardul de la intrarea în Maternitate, lucru pentru care Sănătatea drăgăşeneană nu avea nevoie de un geniu la conducerea sa, ci pur şi simplu de un doctor care să nu îşi facă meseria şi breasla de râs prin simplul fapt că nu are tragere de inimă nici măcar pentru a face şi a menţine curăţeniala locul său de muncă. Ei bine, doctorul Florea este unul dintre acele cadre medicale ce consideră că dacă se respectă pe sine, acesta este un pas important în direcţia respectării şi pacienţilor care vin la el pentru a-i trata… Şi considerăm, sincer, că aşa ar trebui să gândească orice doctor, cu atât mai mult unul care este şeful tuturor cadrelor medicale dintr-un oraş care, pe hârtie cel puţin, este numit… “municipiu”. În aceste condiţii, îl felicităm pe deputatul Vasile Bleotu, liderul organizaţiei municipale a PSD Drăgăşani pentru că este singurul care ne mărturisea că doctorul Ion Florea nu a fost niciodată recompensat aşa cum se cuvenea pentru meritele, eforturile şi talentul său medical şi că numirea în fruntea Sănătăţii urbei vinului ar fi exact ceea ce ar cinsti cel mai bine un astfel de om. Zilele trecute, redactorii noştri au făcut o incursiune în cadrul Maternităţii din Drăgăşani pentru a ne convinge că, sub conducerea doctorului Ion Florea, Sănătatea din Drăgăşani merge pe făgaşul normal, mai ales în cea mai importantă secţie, după părerea noastră, şi anume: locul unde vin pe lume cei care ar trebui să reprezinte viitorul urbei vinului. Potrivit directorului Ion Florea, în ceea ce priveşte investiţiile în modernizare şi dotare, la Maternitatea din Drăgăşani, s-a urmărit, mai înainte de toate, dotarea cu aparatură medicală ultramodernă. În acest sens, s-a realizat o dotare completă a sălii de operaţii cu aparatură nouă, s-a adus un ecograf performant, patru mese ginecologice noi, aspiratoare la sala de naştere, la sala de operaţie, la nou născuţi, precum şi un aspirator pentru chiuretaje. Nu a fost neglijată nici secţia de noi-născuţi a Maternităţii din Drăgăşani. Aceasta a fost şi ea modernizată prin montarea de covoare de linoleum în toate saloanele de la compartimentul de nou-născuţi, precum şi în sălile de operaţie şi de naşteri. “În prezent, se lucrează intens, dat fiind şi faptul că sezonul rece ne cam bate la uşă, la reparaţia instalaţiei de încălzire, în baza sumei de 250 de milioane de lei vechi, sumă cu care Maternitatea din Drăgăşani a fost “cadorisită” de primăria municipiului Drăgăşani care o are în subordine acum, întocmai ca şi Spitalul Municipal, după noile permutări. Aceste ultime lucrări constau în modernizarea prin renunţarea la canalul exterior clădirii şi introducerea, prin interior, a instalaţiei de încălzire, la parterul acestei unităţi spitaliceşti din urbea noastră, cu ţevi de cupru, deoarece cu vechea instalaţie, nu numai că se pierdea prea multă căldură dar, prin înlocuirea acesteia cu un amodernă, se şi reduc cel puţin la jumătate costurile legate de încălzire, astfel că, potrivit unei estimări a mea personală, s-ar putea ca, în cel mult două sezoane reci, investiţia de 250 de milioane de lei vechi nu numai că va fi amortizată, dar deja poate începe să aducă profit la bugetul local. La nou-născuţi, avem iarăşi o dotare modernă cu două incubatoare noi, o lampă de încălzire a nou-născutului, o lampă de foto-terapie şi o pompă de muls mamele. Secţia este, la ora actuală, conform normativului şi standardelor UE, cu personal pe numărul impus de la Minister, există o linie de gardă completă şi aşa mai departe…”, ne-a mai povestit directorul Spitalului Municipal Drăgăşani, doctorul ginecolog Ion Florea.

• Alin BARBU

alyn_propress@yahoo.com

www.publipror.o

0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ProExpres Dragasani
Un comentariu to “În sfârşit, se poate naşte şi în Maternitatea din Drăgăşani!”
  1. popescu spune:

    vrajala curata.investitiile sunt facute in timp de altii…ne laudam cu ce vom face… daca suntem in stare

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)