Deputatul Bleotu ţine mai mult la ioneşteni decât…primarul măscărici Neagoie!

2 septembrie, 2010 Fara comentarii

Revenim asupra încercărilor noastre din ediţiile precedente de a convinge electoratul din Ioneşti asupra unui fapt evident însă numai pentru oamenii cu frica lui Dumnezeu, anume că primarul acestei frumoase aşezări rurale, nimeni altul decât infamul Constantin Neagoie (foto stânga), este numai un clown, în adevăratul sens al cuvântului. Vă informăm, stimaţi cititori că adevăratul politician care rămâne, în continuare, aproape de dumneavoastră, este liderul social-democraţilor drăgăşeneni, deputatul inimos, Vasile Bleotu (foto dreapta). Şi venim şi cu o dovadă solidă în acest sens: faptul că zilele trecute, Bleotu i-a deschis toate uşile primarului Neagoie de la Ioneşti pentru a putea demara şi el, în sfârşit, lucrările de introducere a reţelei moderne de alimentare cu gaz în comuna Ioneşti. Din păcate, Neagoie nu numai că nu ştie cum să continue demersurile după ce Bleotu a rezolvat cea mai grea parte a acestei probleme, însă aşa-zisul prim gospodaqr de la Ioneşti nici măcar nu ştie ca să aprecieze ajutorul acordat de acest demnitar drăgăşenean. Asta după ce am primit semnale de la mai mulţi credincioşi care au luat parte la ultimele slujbe oficiate la diverse biserici pe raza comunei Ioneşti, cum că Neagoie a mers din nou în locaşurile Domnului, printre cetăţeni, unde, în loc să facă o mătanie şi să îi mulţumească deputatului Bleotu, acesta a început să îl critice. Spunea că Bleotu nu merită respectul ioneştenilor deoarece el l-a rugat ca să îl ajute să obţină finanţare pentru proiectul de introducere a reţelei de apă şi canalizare, însă demnitarul ar fi refuzat. L-am contactat şi noi pe Bleotu ca să îl tragem la răspundere cu privire la acest fapt şi chiar l-am interpelat extrem de dur. La întrebarea noastră cum a putut să facă aşa ceva, Bleotu ne-a demonstrat odată în plus cât de infect este caracterul clownului ingrat din fruntea comunei Ioneşti, Constantin Neagoie. “Este adevărat. M-a rugat ca să îl ajut cu acel proiect,  însă atât de bine s-a ocupat el de acest proiect încât şi-a cam închis singur toate uşile. Proiectul aparţine fostului primar, Bibi Cătănoiu. Acum, să luăm lucrurile pe rând: Cătănoiu este liberal, nu este omul meu, cel puţin deocamdată, însă nu pot să nu îl laud. El a făcut treabă extraordinară şi proiectul a fost la un pas de a obţine finanţare, chiar în ultimele lui zile ca primar, înainte să se instaleze Neagoie. Acum, întreba-ţi-vă singuri cum este posibil ca în mai bine de doi ani, Neagoie să nu primească finanţarea pentru acest proiect, devreme ce lui Bibi Cătănoiu, îi mai trebuiau doar câteva zile ca să ajungă aici! Este limpede răspunsul: şi-a bătut joc de un proiect bine făcut. Acum, eu cum să îl mai ajut? Ce să fac? Să îi dau bani din buzunar? I-aş da, că aş da pentru oameni, dar nu am atâţia bani. E vorba de zeci şi sute de miliarde! Eu i-am promis că îl ajut cu gazele. Şi îl voi ajuta. Căci nu o fac pentru el, o fac pentru oameni, pentru ioneşteni, căci şi ei mi-au dat votul atunci când am ajuns în Parlament şi este musai să fac ceva pentru oamenii ăştia. Repet, dacă aş face-o pentru Neagoie, fiţi siguri că nu aş mişca un deget. Nu am nimci cu el, dar văd că îi dai proiecte aproape rezolvate pe mână şi el le dă pe apa sâmbetei! Vă pot promite însă un lucru: de proiectul cu gazele nu îşi va bate joc, ci se va duce la îndeplinire pentru că eu mi-am legat numele de el!”, ne-a spus Bleotu. Vă reamintim că proiectul cu gazele demarat acum de deputatul Bleotu nicidecum de măscăriciul Neagoie nu este nici pe departe singurul pe care Bleotu încearcă să îl implementeze la Ioneşti, bineînţeles cu ajutorul pârlitului ales de ioneşteni ca să îi conducă. Bleotu a avut grijă, în Parlamentul României, ca să inlcudă pe o listă şi Ioneştiul printre acele aşezări din mediul rural care să beneficieze de un proiect care prevedea amenajarea de locuinţe sociale. Când i s-a cerut însă lui Neagoie ca să identifice terenurile pe care se pot construi astfel de locuinţe, lucrurile s-au încurcat iarăşi, pentru că primarul acesta nu ştie să se mulţumească cu ceea ce îi dă Dumnezeu. El a început să riice probleme infame de genul dacă să se construiască blocuri sau case. e parcă ar mai conta. Şi iată că şi acest proiect bate pasul pe loc. De fapt, problema cu forma pe care o vor lua acele locuinţe sociale este ceva de faţadă. Realitatea este că Neagoie şi viceprimarul Rizea, un alt bolşevic mafiot, fac pe dracul în patru ca să tragă de timp pentru a convinge diverşi cetăţeni ca să le vândă lor terenurile, se înţelege că acest lucru se va face la preţ de nimic, pentru ca apoi, cu scurt timp înainte de demararea procedurii de construire a acestor locuinţe sociale, el şi cu vicebolşevicul Rizea să poată să le vândă statului la preţul adevărat al zonei. Unde mai pui că dacă sar cu şpăgile şi favorurile la cine trebuie, cei doi ar avea absolut toate şansele ca să obţină un preţ mult mai mare decât cel al zonei, statul, în acest caz, fiind nevoit să le dea bani grei acestora pe terenuri, neavând alte posibilităţi de construire a acestor locuinşe sociale… Iată că edilul-şef dee la Ioneşti, înloc să profite din plin de faptul că deputatul Bleotu vrea să facă ceva pentru oameni şi să fie alături de el în toate aceste demersuri, Neagoie profită însă nu aşa cum ne-am dori noi, ci pentru a se îmbogăţi peste noapte, de parcă nu i-ar ajunge cât a şparlit până acum, ba pe barba lui Roibu, ba înşelând diverse firme. Îi sfătuim,aşadar, ep ioneşteni, să-şi pună, odată în plus întreaga încredere în deputatul Bleotu mai ales în ceea ce priveşte proiectul de introducere a gazelor în comuna Ioneşti. Iar ca să vă demonstrăm că lucrurile chiar stau aşa, vă informăm că Bleotu a dezbătut îndeamănuntul această idee cu fostul primar al acestei aşezări rurale, Ion Cătănoiu, cel care, după cum bine ştiţi, orice proiect ar fi întocmit, acestea au prins contur. Mai mult decât atât, edilul-şef al comunei vâlcene Galicea, liberalul Ion Năfliu, primarul despre care mai toată lumea vorbeşte ca despre acel edil care a transformat localitatea pe care o conduce dintr-un grajd veritabil într-o aşezare care poate rivaliza cu orice mediu urban i-a cerut ajutorul tot deputatului VAsile Bleotu. Ne referim, culmea, tot la un proiect de introducere a reţeei moderne de alimentare cu gaz. Întrebat de ce a apelat la Bleotu, avându-se în vedere mai ales faptul că, la Galicea, rivalitatea dintre liberali şi social-democraţi este o aevărată tradiţie, Năfliu ne-a spus: “Dacă există un deputat în Parlamentul României, la ora actuală, când criza e mai în floare ca oricând, iar lupta dintre restul partidelor şi PD-L-işti este mai aprigă decât alte dăţi, vreun deputat capabil să deschidă toate uşile necesare în vederea obţinerii de finanţări pentru orice proiect de dezvoltare rurală, acel aeste Vasile Bleotu!”, a spus Năfliu, primarul de la Galicea. Un motiv în plus, iată, ca să nu vă îndoiţi de abilităţile singurului politician vâlcean care a ajuns în Parlamentul României pentru oameni – pentru cei mai săraci dintre aceştia, chiar -  iar nicidecum pentru a-şi urmări propriile interese, spre deosebire de Constantin Heagoie, edilul-şef de la Ionşeti care stă la cotitură şi vânează orice proiect făcut de alţi, ca pe o oportuniatte în plus de a-şi spori propria lui avere. De asemenea, Bleotu spune că are pe agenda sa şi o mulţime de alte surprize menite a îmbunătăţi pe cît de mult posibil viaţa acestor oameni de la Ioneşti greu încercaţi mai ales de la venirea lui Neagoie la conducerea comunei lor şi cu atît mai mult de când acesta i-a înglodat în datorii de sute de miliarde d elei vechi către diverşi constructori pentru un asfalt care acum arată ca un ou cu coaja crăpată, lucrări făcute ilegal şi fără o bază financiară, după cum v-am tot informat de un an încoace, în ediţiile trecute ale ziarului nostru…

• Alin BARBU

alyn_propress@yahoo.com

www.publipro.ro

0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , ProExpres Dragasani

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)