20 de liberali din sudul Vâlcii la protestele din Capitală

19 ianuarie, 2012 Fara comentarii

La protestele USL-ului care au avut loc ieri, în Capitală, liberalii drăgăşeneni le-au luat faţa cu brio colegilor de alianţă social-democraţi, fiind prezent într-un număr destul de mare raportat atît la numărul de protestatari strânşi în Bucureşti cu acest prilej, dar mai ales la numărul de locuitori al unui orăşel mic precum Drăgăşaniul. Practic, au fost două grupuri: unul strâns de preşedintele Colegiului Drăgăşani, inimosul doctor orleştean şi consilier judeţean din partea PNL, Gheorghe Folea (foto dreapta) şi un altul de la Drăgăşani, strâns de liderul PNL-ului din cel de al doilea municipiu al Vâlcii, doctorul emerit Alin Pavelescu (foto stânga). “Noi am venit de la Drăgăşani cu două maşini personale, suntem 10 inşi, mai exact: Gicu Bran, Adrian Dumitrescu, Adrian Căpeţ, Sergiu Gorjan, Laurenţiu Giulescu, Irina Anghel şi Adelin Lupu, Ciprian Cebuc, Adrian Boerescu. Noi am venit aici să transmitem mesajul nostru, din partea electoratului USL din Drăgăşani care întruneşte peste 65% din sufragiile electoratului din urbea vinului. Eu zic că trebuie să mai aşteptăm. Destituirea lui Băsescu şi a Guvernului Boc e o chestiune de timp, dar e un timp foarte scurt, cred că cel târziu săptămâna viitoare scăpăm de dictatorul Traian Băsescu.”, a declarat, pentru PRO ExpreS înainte de începerea protestelor, ieri, 19 ianuarie a.c., de la Bucureşti, nostradamus de Drăgăşani, omul care, în urmă cu mai bine de doi ani prevedea şi alianţa PSD+PNL, Alin Pavelescu. Doctorul Gheorghe Folea, preşedintele Colegiului Drăgăşani a strâns şi el zece persoane cu care a ajuns la Mitingul USL-ului de ieri, de la Arcul de Triumf. Doctorul Folea a fost însă mult mai rezervat în declaraţii, în comparaţie cu liderul liberal drăgăşenean, Alin Pavelescu, motivând că aşteaptă să ajungă la faţa locului, să ia parte la miting, să vadă reacţiile de după acesta, şi abia apoi să facă declaraţii de presă. “Nu spun că nu vreau să pice Băsescu. Doamne fereşte! Orice om normal la cap din România îşi doreşte acest lucru, însă eu m-aş bucura dacă ar pica măcar acest Guvern, pentru că acest lucru ar putea duce la anticipate şi aşa mai departe. Nu cred să cadă Băsescu atât de uşor. Că se strigă jos Băsescu e altă treabă, dar protestele se îndreaptă împotriva Guvernului Boc.”, a spus Folea. PRO ExpreS va reveni cu imagini de la faţa locului şi cu ample interviuri cu vâlcenii care au reprezentat sudul judeţului nostru la aceste proteste în ediţia de vinerea viitoare. Surse neoficiale ne-au informat că PSD-ul va organiza mâine, neştiind încă ora exactă la care se va întâmpla acest lucru, acţiuni de protest, la Drăgăşani.

• Alin BARBU,

e-mail: alyn_propress@yahoo.com

web site: www.publipro.ro

blog: alynbarbu.wordpress.com

telefon mobil:0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ProExpres Dragasani

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)