Programul sărbătorilor de iarnă din perioada 16 decembrie 2011 – 01 ianuarie 2012, la Râmnicu Vâlcea:

16 decembrie, 2011 Fara comentarii

În parteneriat, instituţiile  care conduc destinele judeţului Vâlcea organizează, până pe data de 1 ianuarie 2012, mai multe manifestări cu specific, în municipiul reşedinţă de judeţ Râmnicu Vâlcea. Printre partenerii care şi-au dat mâna pentru a-i “distra” pe vâlceni în perioada următoare, nu putem să nu amintim următorii: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, ”Chez Marie” Ceai şi Artă, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, Forumul Cultural al Râmnicului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Instituţia Prefectului, Librăria Humanitas ”Virgil Ierunca”, Liceul de Artă, Palatul Copiilor, Teatrul Municipal ”Ariel”, Teatrul de Stat ”Anton Pann”, Uniunea Artiştilor Plastici şi, nu în ultimul rând, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

 

- 16 decembrie:

 

• ora 14.00 – ”Chez Marie” Ceai şi Artă – Vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă

ora 15.00 – Complexul Cultural ”Sfântul Antim Ivireanul”, Arhiepiscopia Râmnicului – Festivalul ”Din moşi-strămoşi”, ed. a XIV-a: – Colocviu pe tema ”Sacru şi profan în folclorul obiceiurilor de iarnă”; Spectacol de colinde cu participarea grupurilor de colindători din principalele zone folclorice ale ţării

• ora 18.00, Galeriile ”Artex” – Târgul de Artă al Uniunii Artiştilor Plastici Vâlcea

• ora 18.30, Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare – ”Revizorul” de Gogol, regia Laszlo Vadas

 

- 17 decembrie:

 

• ora 11.30 – Teatrul ”Anton Pann”, Sala Studio – ”Albă ca zăpada” după Fraţii Grimm, regia Diana Roman

• ora 13.30 – Scuarul Mircea cel Bătrân, Scenă – Festivalul ”Din moşi-strămoşi”, ed. a XIV-a: Spectacol de colinde cu participarea grupurilor de colindători din principalele zone folclorice ale ţării

• ora 17.00 – 19.00 – Scuarul Mircea cel Bătrân – animaţie stradală

• ora 18.00 – Catedrala Arhiepiscopală – Concertul tradiţional de colinde susţinut de Corala ”Sf. Antim Ivireanul”

 

- 18 decembrie:

 

• ora 10.00 – 12.00 – Scuarul Mircea cel Bătrân – animaţie stradală • ora 12.00 – Cinematograf ”Ostroveni” – Spectacolul ”Pinocchio” după Carlo Collodi

• ora 17.00 – Sala Sindicatelor – Concert de Colinde ”Colindători la uşa sufletului dumneavoastră” cu Corala ”Canticum” a Seminarului Teologic Teologic ”Sf. Nicolae”, Corala ”Carmine Coziae” a Liceului de Arte, Şcoala Waldorf, Corurile Mănăstirilor Cozia, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Govora şi Ostrov

• ora 17.00 – Palatul Copiilor – ”Invitaţii lui Arlechino”, spectacol al Teatrului Municipal ”Ariel”

• ora 18.30 – Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare – Concert de Crăciun (în parteneriat cu 7Media)

 

- 19 decembrie:

 

• ora 19.00, Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare – Concert Simfonic de Crăciun – Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, dirijor Mihail Ştefănescu

 

- 20 decembrie:

 

• ora 17.00  – Teatrul ”Anton Pann”, Sala Studio – ”Cenuşăreasa” – spectacol de balet (în parteneriat cu Palatul Copiilor )

• ora 19.00 – Teatrul ”Anton Pann”, Sala Mare – Concert de Colinde – corul ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, dirijor Mihail Ştefănescu

 

- 23 decembrie:

 

• ora 18.00 – Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Concert de Colinde ”Vine, vine Moş Crăciun” – Corala Parohiei

• ora 18.30 – Palatul Copiilor – ”Invitaţii lui Arlechino”, spectacol al Teatrului Municipal ”Ariel”

 

- 24 decembrie:

 

• ora 17.00 – 19.00 – Scuarul Mircea cel Bătrân – animaţie stradală

 

- 25 decembrie:

 

• ora 9.00 – Catedrala Arhiepiscopală – Praznicul ”Naşterii Domnului” – Sfânta Liturghie Arhierească

 

- 31 decembrie:

 

Scuarul Mircea cel Bătrân

 

REVELION 2012

 

• ora 20.00 – Spectacol folcloric cu ”Taraful Pleantă”, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elena Ghiţulete, Elena Iordan, Alin Pavelescu, Neli şi Cristi Pleantă, Nineta Popa, Cristina Udrea

• ora 23.15 – Recital ”Antract”

• ora 24.00 – Focuri de artificii

 

- 1 ianuarie 2012:

 

• ora 9.00 – Catedrala Arhiepiscopală – Praznicul ”Tăierii Împrejur a Domnului”,

Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Anul Nou – Sfânta Liturghie Arhierească.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ProExpres de Ramnic

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)