FISC-ul îl aşteaptă, iar, pe Becşenescu la cotitură!
1 septembrie, 2010 Fara comentariiÎ
n condiţiile în care nu mai este deloc mult până când orgoliul împuţit al patronului SC ANTARES SA, Dumitru Becşenescu (foto) îl va împinge pe fostul demnitar de căcat şi miliardar de carton ca să liciteze din nou pentru un serviciu public, respectiv cel de transport persoane pe traseul Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea, ne facem datoria şi atragem aztenţia că suntem cu ochii pe autorităţile judeţene, mai ales pe preşedintele social-democrat al Consiliului udeţean Vâlcea, Ion Cîlea, pentru a ne asigura că, măcar de data aceasta, va respecta legea şi, ca atare, nu îi va da voie lui Becşenescu să mai partzicipe la o astfel de licitaţie. De ce? Păi legea este destul de clară: cei care au datorii la stat nu au dreptul să mai facă afaceri cu acesta. Şi trecem peste datoriile de 644 de miliarde înregistrate cu ceva timp în urmă de cele cinci firme ale fostului deputat, laolaltă, către stat şi ne oprim asupra unor mai noi. Astfel, după ce şi-a luat mâna de pe el Miron Mitrea, cel care l-a ajutat să facă bani frumoşi pe banii statului, fostului deputat Dumitru Becşenescu îi merg din ce în ce mai prost afacerile, fapt determinat şi de un management defectuos în cadrul firmelor sale. Astfel, într-un ritm rapid. Dumitru Becşenescu îşi lichidează toate afacerile, sau ceea ce a mai rămas din ele, existând voci care susţin că omul are datorii de milioane de euro. După ce a creat un haos total în afacerea cu hotelul RIU Fantasy Beach din Mamaia, a venit şi rândul Classfer, important operator de transport feroviar, să fie tras pe linie moartă. În data de 31 august 2010, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Internet a instituţiei, Direcţia Generală a Finanţelor Vâlcea va scoate la licitaţie peste 30 de vagoane asupra cărora a fost pus sechestru, ce au aparţinut societăţii. Din cercurile de prieteni ai fostului parlamentar Dumitru Becşenescu acesta a prevăzut cu mai multă vreme în urmă un viitor sumbru pentru societatea Classfer, motiv pentru care a şi sugerat clienţilor să-si găsească alt transportator feroviar, pentru că se lichidează. Classfer deţine un parc de aproximativ 300 de vagoane transport de mărfuri în sistem navetizat, iar societatea a fost înfiinţată în anul 2003, omul de afaceri visând că va da lovitura cu această firmă. Dar nu a fost să fie. În urma unei gestiuni mai mult decât proaste, firma a ajuns în colaps financiar. DGFP Vâlcea va scote la licitaţie 23 de vagoane, o locomotivă LDH 125 – 408 construită în anul 1991 a cărei valoare de vânzare este de 42.500 lei şi doi contori energie pentru locomotive 5100 kw care se vor vinde pentru suma de 6.300 lei fiecare. Vagoanele şi locomotiva nu se află în circulaţie, având RP şi respectiv RK depăşit. Classfer SRL avea la finele anului 2006 datorii totale de 90 miliarde lei vechi, la o cifră de afaceri de 172 miliarde lei vechi în 2006. Ceea ce nu mulţi din presa vâlceană au tupeul să spună despre Becşenescu este că individul este total analfabet în domeniul afacerilor, adică nu ştie nici să-şi gestioneze bine chiloţii pe care îi poartă, darămite firmele de miliarde. Realitatea este că Becşenescu ar trebui să îi aprindă mai multe lumânări fratelui său decedat, căci dacă nu ar fi fost acesta şi cu directorul ANtares Transport, Nistor Cărămidă, acest terchea-berchea nu ar fi depăşit niciodată stadiul d eproprietar al unui simplu oltcit de culoare verde. Dar nu ştie bietul fost deputat de căcat ca să recunoască toate aceste lucruri. Deducem asta numai judecând după cum şi-a bătut joc chiar de acest frate care l-a luat din cocină şi l-a adus într-o lume de lux în care, după cum se vede, nu are cum să reziste…
• Alin BARBU
alyn_propress@yahoo.com
www.publipro.ro
0729-507.307
