Sfaturi pentru pregătirea unei delicioase mese de… Paşte

23 aprilie, 2011 Fara comentarii

Pulpa de miel la tava

 

Ingrediente:

* 1 pulpa de miel

* 200ml ulei

* 2 catei de usturoi

* 1 radacina mica patrunjel

* 1 telina mica

* 2 foi de dafin

* 50ml otet

* 2 fire de rozmarin

* sare

* piper

 

Mod de preparare:

 

Se prepara marinata astfel: se curata radacinile de patrunjel si telina, se spala si se taie in cubulete. Se toaca marunt usturoiul si rozmarinul. Se amesteca toate acestea cu uleiul, otetul, 300ml apa, foile de dafin, 1 lingurita rasa cu piper si 1 lingura sare grunjoasa. Se curata pulpa de miel de pielite si tendoane, se spala bine cu apa rece, se pune pe un fund de lemn si se cresteazq in 3-4 felii mari, apoi cu un cutit cu vĺrful ascutit se inteapa peste tot cat mai des, astfel incat atunci cand infigeti cutitul in carne, acesta sa patrunda pana ajunge la fundul de lemn. Puneti pulpa intr-un castron mai mare si tunati peste ea sosul pentru marinat. Acoperiti castronul cu folie de plastic sau cu un capac si pune-ti-l la frigider pentru circa 3 ore. Scoateti pulpa de miel din sosul in care a stat la marinat si adaugati-o intr-o tava mai adanca. Sosul se strecoara si se toarna in tava peste pulpa.Tava sa introduce in cuptorul incins si coace pulpa, la foc mic spre mediu circa 2 ore. Cat timp carnea se frige in cuptor, din cand in cand, se stropeste cu sosul din tava. Cand pulpa s-a rumenit frumos pe deasupra, se scoate din cuptor, se taie in felii de circa 5-7 mm grosime si se serveste calda cu o garnitura la alegere.

 

Drob de miel pentru masa de Paşti

 

Ingrediente

Pentru a prepara drobul de miel aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

 

1 kg maruntaie de miel

500 g ficat de miel

150 g ceapa

4 oua

100 g faina

150 g untura

verdeata

piper si sare

1 prapur de miel

 

Mod de preparare:

 

Maruntaiele se taie in bucati, se spala, se oparesc si apoi se pun la fiert in apa cu sare. Dupa fierbere, carnea se lasa la racit apoi se toaca in masina de tocat.Api, ceapa se toaca marunt, se caleste in untura, se amesteca cu maruntaiele tocate, sare si piper si se prajesc timp de 10 minute, amestecand ca sa nu se prinda. Compozitia rezultata se lasa la racit, apoi se adauga 2 oua, verdeata tocata macunt, si amesteca totul bine si se pun pe bucati de prapur, tinut prealabil in apa rece. Prapurul se ruleaza, se trece prin faina si ou batut si se prajeste intr-o tigaie incinsa, la foc mic. Daca nu aveti prapur de miel puteti pune compozitia intr/o tava de cozonac si sa-l coaceti la cuptor.In acest caz, cand compozitia este aproape rumenita se toarna peste ea 2 oua amestecate cu 2 lingurite de smantana si o lingurita de faina. se baga din nou la cuptor pana se rumeneste.

 

Pască tradiţională cu brânză de vaci

Pasca cu brânză de vaci nu trebuie să lipsească de pe nici o masă în sărbătorile de Paşti. Pasca cu brânză de vaci, cozonacul şi drobul de miel sunt trioul reţetelor tradiţionale, de nelipsit în fiecare an de Paşte. Pentru cei care vor să-şi prepare singuri pasca cu brânză de vaci le sugerăm o reţetă simplă şi foarte gustoasă. Sperăm să vă reuşească şi vouă şi să vă placă.

 

Pentru aluatul de pască aveţi nevoie de:

 

50 gr unt

125 gr zahăr

3 ouă

250 ml lapte

500 gr făină

2 linguri ulei

1 lingură esenţă de rom

25 gr drojdie uscată (din cea instant)

un vârf de sare

 

Pentru umplutura de pască aveţi nevoie de:

 

1 kg brânză de vaci

50 gr unt

4 pachetele zahăr vanilat

5 ouă

200 gr zahăr pudră

3 linguri smântână

1 linguriţă esenţă de rom

150 gr stafide

1 lingura făină

1 lingură griş

coajă de lămâie rasă de la o lămâie

un vârf de sare

 

Cum se prepară pasca cu brânză de vaci:

 

Se înmoaie drojdia uscată (instant) în puţin lapte încălzit în care s-a adăugat şi puţin zahăr. Se pune restul de lapte la fiert şi după ce dă în clocot se adaugă 3-4 linguri de făină, amestecând în continuu pentru a nu face cocoloaşe. Se lasă apoi la răcit, după care se adaugă drojdia înmuiată. Compoziţia aceasta se acoperă apoi cu un prosop de bucătărie şi se lasă la un loc călduros pentru a se odihni şi a creşte. Separat, se freacă gălbenuşurile, se adaugă treptat sarea, apoi zahărul, până devine ca o cremă spumoasă. Tot separat, se bat şi albuşurile spumă. Se aşează într-un vas restul de făină şi deasupra se adaugă compoziţia de drojdie şi făina crescută şi se amestecă bine, trecând apoi la adăugarea treptată a gălbenuşurilor, puţin lapte călduţ şi a albuşurilor bătute spumă. Se amestecă totul bine, frământând timp de 20-30 de minute, adăugându-se apoi treptat şi uleiul, untul topit cald şi esenţa de rom. Dacă aluatul va ieşi prea tare se mai poate adăuga puţin lapte încălzit. După ce s-a terminat frământatul, se acoperă vasul cu un prosop de bucătărie şi se aşează la loc cald pentru aproximativ o oră. Odată crescut, aluatul se împarte prima dată în două jumătăţi, iar apoi una dintre jumătăţi se împarte în alte 3 părţi egale. Din prima jumătate, se întinde o foaie rotundă de mărimea fundului tăvii sau formei în care veţi coace pasca. Se unge tava cu unt şi se aşează foaia de aluat pe fundul acesteia. Din cele 3 bucăţi de aluat, se iau două bucăţi şi se fac pe masa de aluat suluri de grosimea unui creion, care apoi se răsucesc una peste alta ca o împletitură. Împletitura aceasta se pune de jur împrejur pe marginea tăvii, unind prin apăsare uşoara cele patru capete. Se lasă apoi să crească. Din cea de a treia bucată de aluat ce a rămas, se fac separat suluri care se împletesc două câte două şi se vor pune deasupra umpluturii cu brânză a păştii, în formă de cruce. Pentru umplutură, se freacă brânza de vaci cu untul, se adaugă gălbenuşurile, puţină sare, zahărul vanilat, coaja de lămâie, grişul, făina, smântâna, untul, o parte din stafide (stafidele se ţin puţin înainte în apă caldă pentru a se umfla un pic şi se şterg înainte de incorporare într-un şervet) şi albuşurile bătute spumă. Această compoziţie se toarnă peste aluat, şi se presară deasupra restul de stafide, apoi se adaugă şi crucea împletită. Se unge cu ou pentru a căpăta o culoare frumoasă la coacere, şi se dă la cuptor la foc potrivit, pentru aproximativ o oră. Se scoate pasca cu brânză din cuptor, se lasă să se răcească şi apoi se scoate din formă.

Cuvinte cheie: , , , , , , ProExpreS Cultural

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)