Primarul Vătafu din Voiceşti plăteşte încă pentru datoriile fostului edil…

21 mai, 2011 Fara comentarii

Primarul social-democrat al comunei Voiceşti, Florian Vătafu (foto dreapta), continuă, din nefericire, să cheltuie sume importante de bani pentru a repara greşelile fostului primar, liberalul Valeriu Mihăescu (foto stânga). Aşa se face că, după ce a plătit mai bine de jumătate din costul unui automobil marca Dacia Logan achiziţionat de primărie pe vremea fostului primar, Valeriu Mihăescu şi, mai multz, după ce firma de Leasing le-a luat automobilul cu pricina, deoarece deşi avea banii alocaţi d ela buget, fostul edil a uitat să mai plătească, pe data de 12 aprilie a.c., aşadar, iată, la trei ani după efectuarea schimbului de primari, firma de leasing cu pricina a trimis o nouă notificare către primăria Voiceşti, prin care avertiza această instituţie că mai are o datorie de 24.561,68 de lei noi, adică puţin peste 250 e milioane. Adică pentru că fostul primar nu acompletat actele cum se cuvine, primăria Voiceşti este acum obligată să plătească nu numai pentru un bun pe care nici nu îl mai deţine, dar trebuie să achite, per total, o sumă cu care ar fi putut achiziţiona, cu uşurinţă, chiar şi un merţan… Cu toate acestea, stimaţi electori din Voiceşti, iată, liberalul Valeriu Mihăescu, nu numai că are tupeu să vă ceară să puneţi din nou ştampila pe numele său, la alegerile din vara anului 2012, dar ar fi vrut viceprimar, acum, în 2011 şi, mai mult decât atât, ameninţă că face greva foamei în faţa primăriei pentru a demonstra că tot actualul primar este cel care fură… Vă lăsăm pe dumneavoastră să vedeţi cât bubuie prostia în mintea fostului primar Valeriu Mihăescu, cel care, iată, ar trebui să fie obligat să achite din buzunar banii pentru Logan-ul care nici mpcar nu se mai află în posesia primăriei, iar firma de leasing vrea sute de miliaone de lei vechi pe el, din banii dvs., ai tuturor contribuabililor la bugetul comunităţii locale din Voiceşti!

• Alin BARBU,

alyn_propress@yahoo.com

www.publipro.ro

0729-507.307

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Jurnalul de Voicesti

Comenteaza articolul

(necesar)

(necesar)