|
|
|
Cronica ultimului circ de la Drăgăşani...Denumire autor: Alin Barbu![]() Ultima şedinţă a Consiliului Drăgăşani, care a avut loc marţi, 26 ianuarie a.c., a fost, din nou, un circ de proporţii imense pentruz urbea viei, în calitate de cel de al doilea municipiu al Vâlcii. După această şedinţă - pardon, CIRC - al cărui promotor a fost - cine altul, decât fostul primar, actualul consilier municipal Gheorghe Iordache (foto dreapta) - PRO ExpreS, sătul de aceste tâmpenii până peste cap, taie în carne vie: dacă până acum am spus că 90 de procente din populaţia Drăgăşaniului este analfabetă, acum extindem teoria: SINGURUL OM CARE ARE MINTE, DAR DIN PĂCATE, NU MAI LOCUIEŞTE ÎN DRĂGĂŞANI, ESTE PROFESORUL DE MATEMATICĂ ADI BURLAN (foto stânga). Ca atare, rugăm factorii de decizie să exmatriculeze restul consilierilor din acest consiliu şi să îl cloneze pe Adi Burlan. Noi l-am criticat mult pe acest personaj şi ştie şi el şi nu s-a supărat pe noi, se pare, căci omul din greşeli învaţă. Acum, însă, Adi Burlan este un om în faţa căruia noi ne scoatem pălăria. Toate acestea, după modul în care Adi Burlan s-a zbătut pentru binele celui de al doilea municipiu al Vâlcii şi pentru locuitorii acestuia, în cadrul acestei ultime şedinţe, atunci când s-a pus problema aprobării organigramei primăriei Drăgăşani. S-a propus, printre altele, eliminarea funcţiei de director economic şi de alţi directori din cadrul acestei instituţii. Din păcate, aprobarea organigramei s-a amânat pentru o şedinţă ulterioară a Consiliului Local! Aceşti directori nu îşi pierdeau nici pe departe serviciul din cadrul primăriei. Doar că pierdeau funcţia de director, ceea ce ar fi atras, după sine, şi oarece economii, se pare, unele chiar substanţiale, la bugetul urbei vinului! Atât. Este vorba, în primul rând, de directorul economic Cabilia Ciocan şi de Nicolae Iorga. “La sfârşitul anului 2008, conform fişei fiscale, doamna director Ciocan Cabilia a încasat un salariu de 930 de milioane de lei, iar Nicolae Iorga, un salariu de 850 de milioane de lei. În afară de asta, ca să ne dăm seama cât înseamnă salariile lor, ei au dat în judecată primăria, cu ceva timp în urmă, cerând 25% din salariu ca sporuri, acest procent reprezentând 16,6 miliarde de lei vechi. Noroc că au pierdut procesul! Eu am vrut să spun că este o sumă infernală care atârna ca o piatră de moară de gâtul primăriei. Şi la fişa doamnei Ciocan se vede că a ajuns, deja, după ce primarul Cristi Nedelcu a luat măsuri şi a eliminat sporurile, la numai 600 şi ceva de milioane. Este o reducere substanţială, dar şi aşa este un director prea scump pentru drăgăşeneni. Eu nu zic că dânsa nu este valoroasă. Nu spun asta nici despre ceilalţi directori din cadrul primăriei. Aşa cum am spus-o şi în cadrul şedinţei de consiliu cu pricina, susţin că trebuie luate măsuri pentru că Drăgăşaniul este un municipiu modest, cu o putere economică foarte scăzută şi, ca atare, nu ne permitem să plătim astfel de oameni. Normal că l-a deranjat pe Iordache şi a luat foc pe mine şi m-a înjurat şi calomniat în fel şi chip, de mă şi mir că nu a făcut infarct acolo, de nervi, pentru că el mi-a ascuns mie mereu toate aceste lucruri. Şi acum, nici nu se aştepta să am şi documente care să susţină tot ce am declarat eu despre aceste salarii nesimţite, imorale, cum îmi place mie ca să le numesc. Eu am mai făcut o astfel de cercetare acum vreo doi ani şi jumătate, şi nu au vrut să îmi dea toate datele, ca să văd adevărul, pe când era Iordache primar, la Drăgăşani. Mi-au arătat numai cu ce salariu sunt încadraţi aceşti oameni, fără să ştiu că mai luau circa 80% spor pentru proiectele internaţionale, sporuri de antenă, care mie mi se pare că erau cam ca povestea drobului de sare. Pe vremea lui Iordache, 72 de procente din încasările primăriei se duceau pe fondul de salarii al angajaţilor. Acum, Cristi, a diminuat acest procentaj la 53% şi, chiar şi aşa, tot i se pare mare, ca şi mie şi, cred eu, ca şi oricărui om normal la cap, dar nu are ce să facă. Iarăşi un lucru ciudat, criminal de-a dreptul: ei nu au avut acelaşi salariu vreme de două luni consecutiv. Ceea ce nu mi se pare nu numai imoral dar şi ilegal, pentru că şi eu sunt plătit de stat, şi eu sunt bugetar, şi la mine salariul mai creşte şi mai scade, dar după o perioadă de ani de zile, nu se modifică de la o lună la alta!...”, ne-a declarat, telefonic, consilierul PSD Adi Burlan (foto stânga), după circul de marţea trecută, de la ora 18.00, de la Consiliul Local al municipiului Drăgăşani. Am omis să menţionăm faptul că Gheorghe Iordache ca, are toate şansele să îl urmeze pe Mircia Gutău dacă se mai ţine de declaraţii de genul acesta, pentru că atacurile sale la persoană nu vizează numai politicieni. Vă reamintim că s-a legat de noi de atâtea ori şi de directorul Clubului Copiilor Drăgăşani şi de mulţi alţi oameni. Consilierul Adi Burlan nu vrea nu că nu ar putea să găsească o cale să îi închidă gura fostului primar, Gheorghe Iordache, care, la acest circ l-a numit, în repetate rânduri, “prost”, “papagal” şi l-a înjurat “Du-te mă dracu de papagal, de-aici! Venişi tu ca să vorbeşti de salarii, aici!”, aşa i s-a adresat Iordache colegului său de consiliu local, semnă că cel care protejează mafia la Drăgăşani şi salariile nesimţite este, din nou, fostul primar Gheorghe Iordache!
Consilierii locali, prea indulgenţi cu medicii care nu dau dovadă decât de nesimţire cruntă! La propunerea viceprimarului social-democrat Mihai Bolocan, proiectul de hotărâre care privea modificare redevenţei anuale a medicilor pentru cabinetele pe care aceştia le deţin a fost luat în discuţie primul pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să piardă prea mult din timpul lor preţios pentru a asista la acea şedinţă. În cele din urmă, după mai multe dezbateri, s-a votat ca redevenţa să fie de 8 euro pe metrul pătrat pe an. Singurul cabinet care încă nu intră în discuţie pentru că nici măcar nu a fost supus evaluării până la ora actuală fiind cel din cartierul Zlătărei. O propunere mai imbecilă decât aceasta nici că se putea face. Cine este autorul? Bineînţeles: acelaşi Iordache. Ne-a şocat de-a dreptul faptul că şi viceprimarul Bolocan a optat tot pentru p redevenţă de 8 euro pe metrul pătrat pe an... Nu ne aşteptam, sincer. Credeam că Bolocan este un om care luptă pentru Drăgăşani, nu împotriva lui. Deoarece, din punctul nostru de vedere, al PRO ExpreS, redevenţa potrivită pentru medici, raportată la câştigurile pe care le obţin, lunar, sub formă de mită, nu mai vorbim de câştigurile legale, ar fi cam de 500 de euro pe metrul pătrat pe lună. Şi, chiar şi aşa ar fi una extrem de mică, dacă este să o raportăm şi la nesimţirea cu care ne tratează aceşti doctori, atunci când boala ne determină ca să batem şa uşile lor. Mai mult decât atât, din punctul nostru de vedere, Consiliul Local Drăgăşani poate fi atacat în contencios, deoarece au încălcat grav legea, plătind un expert care să facă evaluări - expert plătit din bani publici, evident, iar ei nu au ţinut cont de propunerea acestuia, anume: 15 euro pe metrul pătrat pe an, darămite de propunerea noastră! De asta chiar nu ar ţine nimeni cont, dar credem că mai idioţi de atât nu au cum să fie aceşti consilieri locali, pentru că ar fi fost una - poate singura - variantă ca să îi determine pe medici să îşi facă datoria aşa cum se cuvine, nu cum li se scoală lor măciucile...
Categoria: ProExpres Drăgăşani
Data: 2010-01-28 Despre autor:![]() Apasa aici pentru a trimite e-mail! Alin Barbu - Editorul principal al ziarelor PubliPro
Alte articole similare
|
CautareZiarele PubliProPentru a citi un ziar dati click pe sigla lui... ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Legaturi Utile
|